cand nu stii ce ar trebui sa faci? cand nu stii ce vrei sa faci?

de ce tii cont? de ce trebuie sau de ce vrei? de ce iti zice mintea? de ce iti zice sufletul? bunul simt? religia? societatea? s.a. incepe razboiul…incepe chinul…d’aia ador eu oamenii superficiali care nu isi pun asa de multe intrebari si probleme (sau de multe ori nu-si pun nici macar una), si le e si mai usor sa aleaga…..

cu totii avem posibilitatea de a alege….dar cu cat ai mai multe optiuni, cu atat ti-e mai greu sa alegi…e un proces interminabil…faptul ca ai ajuns la concluzie si ai luat o decizie nu inseamna ca s-a terminat, nu! pe urma apar remuscarile, regretele, frustrarile si totul se reia….chiar daca recunoastem sau nu…

sa-i lasi pe altii sa decida in locul tau e lucrul cel mai la indemana, dar e gresit…si l-am simtit pe pielea mea….si probabil cu totii am simtit asta….cu totii la un moment dat ne-am saturat de lupta si am zis “fie ce-o fi”…”asta e”

dar cat poti face asta?

iarasi un lucru pe care il facem toti este trasul liniei…ce am facut pana acum? cine sunt? cine am devenit? in incercarea de a stabili o concluzie pentru a sti ce facem mai departe…..daca ne-a convenit ce a ramas sub linie, continuam pe acelasi drum, daca nu, schimbam macazul….dar asta e unul din cele mai grele lucruri pe care oamenii le au de facut….schimbarea are multi copii, nepoti si stranepoti pe care-i plimba cu ea peste tot….schimbarea e precum conducatorul unui trib de nomazi….indiferent unde merge, restul tribului il insoteste, indiferent daca asta e de bine, sau nu…

multi oameni vor sa se schimbe…dar in procesul asta greoi, vointa nu este suficienta; este necesara, dar nu suficienta! vointa nu este de fapt decat “combustibilul”, dar ca sa zbori iti trebuie si aripi……de zburat stim sa zburam cu totii………..

cum o dai, cum o intorci, e bine sa spunem ce gandim, chiar daca uneori e bine sa pastram si un pic de mister…….

cum am invatat la scoala, e bine sa facem introduceri pompoase ca sa captam atentia….dar e de retinut si ce am invatat la balet ca o pirueta e frumoasa cand incepe, continua si se termina frumos….

in alta (sau de fapt aceeasi) ordine de idei, am revenit, dupa prea mult timp (uitasem de acest blog)….am revenit in lumea bloggerilor si nu pentru ca as avea ceva important de spus, ci doar pentru ca imi place sa imi impartasesc gandurile…

(am ales titlul in engleza, nu pt ca e mai pompos, ci pentru ca imi place cum suna “error” – ma amuz teribil cand il pronunt….)

sa revin, sunt anumite lucruri pe care oricine ar trebui sa le cunoasca…oricine din categoria de varsta 15- 45 (+/- 3 ani, ca a cam luat-o lumea razna )

daca mi se pare ciudat ca cineva sa interpreteze dresscode-ul ca un fel de garderoba, mi se pare la fel de ciudat ca o fata de aprox 25 ani sa poarte fusta pana la genunchi din stofa usoara, croiala clasica, cu papuci…cu talpa joasa…sau si mai ciudat, o doamna de aprox 40 de ani sa poarte un costum – sacou (cu maneca scurta) + pantaloni cu papuci, de data asta cu platforma de pluta…

vreau sa acord acum o atentie mai mare categoriei de varsta 15-25…fete…am vazut ca multe sunt adeptele slapilor…din cate stiu eu, slapii fac parte din moda pentru plaja…ok…sa zicem ca se accepta si pe strada (s-a vazut si la case mai mari prin Hollywood) dar pe propriul risc…ceea ce e clar, e ca nu sunt ok pentru munca, chiar daca esti vanzatoare…am tot vazut combinatii…imi plac acelea de weekend cu rochite usoare, scurte sau lungi ; dar le urasc pe acelea din timpul saptamanii…chiar azi de dimineata am vazut o combinatie deosebita: slapi+ pantaloni trei sferturi (de fitness!! sau cum se mai numesc, yoga pants) de “firma”, cel mai probabil contrafacuti, ah, da, si cu vipusca

intr-adevar hainele nu fac omul…dar de cele mai multe ori pentru prima impresie (si nu numai prima) conteaza si vestimentatia…

hai sa avem grija cu ce ne imbracam, sa aratam un pic de respect pentru noi si pentru cei din jurul nostru!

mare dilema…e in genul dilemei tratate de Gabi Cotabita in postul acesta, dar nu asa de profunda

si daca tot nu am ce face, propun un top 10 melodii Bryan Adams…

1. Run to you

2. The only thing that looks good on me it’s you

3. Straight from the heart

4. Heaven

5. The best of me

6. Do I have to say those words

7. I thought I’d seen everything

8. Let’s make a night to remember

9. Please, forgive me

10. Have you ever really loved a woman

extra

11. Everything I do (exista o varianta in duet cu Celine Dion care e exceptionala!!!)

12. I finally found someone

13. Star

14. Cloud no 9

15. All I want is you

ce greu mi-a fost!!!

incerc pt o postare viitoare sa fac si o traducere frumoasa a unui cantec…sa ma hotarasc asupra lui pana una, alta

si ca de final de top, videoclipul number one-ului…

ca o paranteza, in Busteni, la Casa de Cultura era un ecran unde erau afisate zilnic diverse informatii; printre acestea era si “vorba de azi”; vorba de ieri era: “Invata-i, sau rabda-i!”…da’ unora chiar n-ai ce sa le faci!!!

revin, azi dimineata pe cand eram in tramvai, se urca un tip (aproximativ 28 ani – DEGEABA-i avea!!!) care s-a postat fix langa scaunul meu…scoate telefonul si incepe sa vorbeasca…”Te-am visat aseara…pe tine si pe inca doua tipe de la mine din cartier…una e sora lu’ unu’ care joaca la Dinamo…se facea ca una imi facea masaj…mama ce bine era! si aialalta zice: <<Hai sa iti ghicesc pe spate!>> si a inceput sa ma muste de spate asa de 2-3 ori…dupa care se facea ca ai aparut tu…si eram in Cismigiu si atata…”

no further comments

imi pun aceasta intrebare pt ca simt ca Dumnezeu a facut mult prea mult cand mi-a dat mie acest talent…l-am descoperit tarziu, am luptat ca sa fie mai mult decat talent si acum, cand simt cum ma arde pe dinauntru nu pot face nimic pt ca viata e dura si nu putem face mereu ce vrem…

tind totusi sa cred, si vreau sa cred, ca lucrurile se vor schimba, ca vor lua o turnura buna pt ca stiu ca atunci sa spun ca sunt fericita va fi prea putin…

incerc de fiecare data sa nu ratez sansele care mi se ofera, dar nu reusesc mereu…mi s-au mai oferit 3, una tocmai o ratez…au mai ramas 2…sa speram ca macar una se va materializa…

vreau sa treaca vara, sa vina toamna…sa incerc sa imi reiau activitatile de dans..si poate chiar sa se materializeze sansele ce mi s-au oferit…mi-e dor de senzatia de implinire pe care mi-o da dansul, starea de inima plina pe care o am cand sunt pe scena…

de fapt, nu la capitolul “cuvinte” stau prost, ci la intreg domeniul “exprimare”…

e o senzatie ciudata, urata si rece…

si fac multe greseli…pt ca intotdeauna o greseala mare genereaza altele mici, care nu sunt neaparat consecinte ci pur si simplu alte greseli…

as vrea sa ma opresc…sa ma opresc o perioada din tot, din orice; sa fie un fel de STOP sangeriu de dimensiuni astronomice…

cred ca greutatea astea in exprimare mi se trage de la amalgamul de ganduri ce ma bantuie…ar trebui sa ma opresc si din gandit: sa ma trezesc din somn si la rasarit sa vad un stop, iar inainte de culcare sa imi iau si portia de stop de la apus…

“dinte pentrut dinte”

“razbunarea dulce a vietii”

in viata asta platim, mai devreme sau mai tarziu, pentru tot ce am facut gresit…

mai jos este o poveste dureros de adevarata despre care scriu in incercarea de a ma autoconvinge ca toate acestea s-au intamplat…

tragedia a inceput acum 10 ani…cuplu de tarani, amandoi cu dragoste fata de alcool…si de fiecare data cand se imbatau, se luau la cearta…iar de la cearta la bataie…numai ca de la bataie s-a ajuns la moarte…sub ochii copiilor ingroziti (un baiat – 17-18 ani si o fata – 13-14 ani)…cand s-a trezit dimineata si a realizat ce s-a intamplat, a mers singur la politie…procedura a fost foarte simpla, sentinta:  vinovat pentru omor din culpa; pedeapsa:  9 ani de intemnitare…9 ani, care s-au redus la 8…(parca e o gluma ca omul asta imi este unchi de gradul 2, refuz sa cred ca exista posibilitatea sa imi curga prin vene macar o singura picatura de sange de-al lui…)

in tot acest timp copii au crescut mai mult singuri…nu stiu in grija cui au ramas dpdv legal, cert e ca au fost crescuti de rude si de vecini, fara sa primeasca un minim de educatie (sincer, chiar daca ar fi crescut cu parintii nu stiu ce educatie ar fi putut primi)…asa fata a ajuns sa traiasca in concubinaj cu x si cu y, sa dea nastere la 2 copii, si sa se sinucida la 20-21 de ani inecandu-se in “garla”…baiatul a avut grija de gospodarie, resemnandu-se vietii ce i-a fost ursite si asteptand sa se intoarca tatal lui acasa…

anii au trecut si “unchiul meu” a fost eliberat…am refuzat sa il vad, dar nu am putut sa evit intalnirea, a trebuit sa merg sa o vad pe bunica…desi parea ca regreta si facea tot posibilul sa fie acceptat de comunitate, avea o privire ce nu numai ca imi displacea, dar imi reamintea ce a facut in urma cu 8 ani…

sunt cca 2 ani de cand a iesit de la inchisoare…si-a reamenajat casa, si-a cumparat o masina, locuia cu o femeie…nu stia insa ca acea femeie ii va razbuna sotia…

in urma cu 2 saptamani el si cu femeia ce ii era concubina au avut o cearta mai aprinsa…ea a plecat la parintii ei…el s-a dus dupa ea…si nu s-a mai intors…a fost gasit zilele trecute intr-o fantana…cineva il batuse dupa care i-a aruncat trupul neinsufletit la groapa de gunoi, iar dupa cateva zile in care lumea incepuse sa se intrebe de ce toti cainii din sat s-au strans la groapa de gunoi si latra ciudat, au luat trupul de acolo si l-au aruncat intr-o fantana…intr-o fantana din care lumea a luat apa zile la rand pana cand trupul a iesit la suprafata…femeia cu care locuia si tatal acesteia au fost arestati…au gasit urme de sange in caruta lor, iar in urma testelor ADN a fost dovedit ca sangele era al “unchiului” meu…tot ce s-a intamplat ma ingrozeste, dar ce m-a ingrozit cel mai tare e faptul ca autopsiile se fac acasa la decedat pentru a scurta procedura…

mi-e groaza ca exista asemenea oameni…ca locuim langa ei si interactionam inevitabil cu acestia…ma ingrozeste gandul ca sunt atatea persoane care curma o viata fara sa se gandeasca prea mult…sau poate chiar deloc…